i'm just a regular everyday normal motherfucker

joi, 26 februarie 2009

<< Piratii la proces >>

Saptamana aceasta, site-urile de stiri au relatat despre actiunea judiciara intentata site-ului The Pirate Bay, unul din cele mai importante pagini de internet care faciliteaza partajarea si descarcarea de filme si muzica prin internet, care a început luni în Suedia. Rezultatul acestui proces este foarte important pentru industria de muzica si film: daca industria îl castiga, acesta va însemna o foarte grea lovitura data site-urilor de torente si de schimburi P2P. Daca “piratii” castiga procesul, portalul lor va castiga în popularitate si legitimitate si va însemna un nou boost în descarcarea fisierelor prin internet.

Site-ului The Pirate Bay i s-a intentat proces de catre un grup de actori majori ai industriei de divertisment din care fac parte Sony, Warner Bros. si Dreamwork carora li s-au adaugat si companii de jocuri pe calculator. Initial proprietarii portalului suedez erau acuzati de incitarea la violarea drepturilor de autor si de punerea la dispozitie a unor opere protejate de aceste drepturi. Orice utilizator de internet care a descarcat vreodata filme de pe internet va spune acelasi lucru: The Pirate Bay este locul unde poti gasi milioane de filme, muzica, seriale TV sau jocuri de calculator. Toate cu descarcare gratuita. Doar ca, acest lucru nu înseamna ca însusi portalul suedez violeaza drepturile de autor.

Punctul critic al acuzatiilor aduse The Pirate Bay este ca site-ul nu gazduieste aceste fisiere de film sau muzica. Din punct de vedere tehnic, site-ul nu gazduieste pe serverele lui fisierele, nu este o biblioteca digitala. Ci doar un portal, un repertoriu unde se dau adrese de unde se pot descarca aceste fisiere, libere de drepturi de autor sau nu. De exemplu, ultimul album al lui U2, No line on the Horizon, se gaseste repertoriat pe The Pirate Bay, dar fisierele propriu zise se gasesc pe calculatoarele a mii de utilizatori din întreaga lume, legate prin BitTorrent.

Acest detaliu tehnic a obligat industria de divertisment sa renunte la acuzatiile de punere la dispozitie a unor opere protejate de drepturi de autor. Dezbaterea se axeaza în acest moment asupra faptului daca The Pirate Bay încurajeaza sau nu violarea drepturilor de autor. Si daca are capacitatea de a efectua un control absolut asupra legaturilor externe pe care le pune la dispozitie, pentru a putea fi considerat ca un editor.

Procesul este unul neobisnuit. Nu este prima data cînd industria americana încearca sa darame acest portal, dar e prima data cînd se ajunge în fata justitiei suedeze. Ïn Suedia, partajarea fisierelor între mai multi utilizatori este perfect legala. De altfel, proprietarii siteului au dat dovada de aroganta dusa la extrem, transmitand direct din sala de judecata, pe conturile lor de Twitter, desfasurarea procesului în conditiile în care ei stateau în banca acuzarii. Fraze gen “ma plictisesc de moarte” si “cred ca o sa adorm daca mai dureaza mult”, postate de Peter Kolmisoppi – unul dintre detinatorii portalului – pe pagina sa de Twitter, au facut înconjurul lumii si au iritat la maxim acuzarea.


O sa revin cu un comment cat de curand ! Pana atunci :

luni, 9 februarie 2009

Ce nu inveti la scoala sau de ce iti pierzii anii printre profi

Am stat de multe ori si am reflectat asupra societatii si a modului in care suntem cu totii metamorfozati in niste oite ascultatoare. Eu unu` am incercat mai mereu sa ies din acest cerc vicios si mereu am fost pus la perete. Nu`i nimic , macar am de ce sa ma sprijin. Si tot meditand la nemurirea sufletului am realizat cat de inutila e educatia in general. De ce ? O sa punctez imediat mai jos .
Hai sa fiu practic si sa incep cu ce doare cel mai tare :

<< 1. Nu inveti cum functioneaza banii.>>
Cum sunt facuti banii, cum se inmultesc, cum se castiga, cum se pierd. Sistemul te invata doar ca e bine sa ai o diploma si aspiratii spre un job care sa te pregateasca sa avansezi in cariera. In realitate cu diploma aia te poti sterge la fund, nu vei intelege de ce luna de luna traiesti cu salariul pentru care te zbati si avansarea in cariera se face dupa cu totul alte criterii decat ai crezut tu. Faci credite peste credite ca sa iti iei ce ai vazut la televizor si viata ta se imparte intre pat, job, banca. Esti in cursa sobolanului , my friend. Ghici unde se opreste jocul.

<< 2. Nu inveti sa-ti construiesti relatii.>>
Ca iti convine sau nu, viata ta va gravita in jurul relatiilor pe care ti le construiesti. Din pacate, ca sa-l citez pe Tyler Durden, “suntem o generatie de barbati crescuti de femei”. Barbatii habar n-au cum sa abordeze femeile, femeile se tem de barbati de 10 ori mai mult decat o arata. E genul de teama reciproca : oare ce gandeste celalalt?. Dupa cateva mii de conversatii cu persoane pe care nu le mai intalnisem in viata mea in diverse imprejurari am tras doua concluzii :
a. Barbatii se tem de repingere mai tare decat orice pe lumea asta. Convinge un barbat sa se faca de ras de buna-voie in public si ai gasit un pui de invingator gata sa incerce sa fie el insusi.
b. Femeile pun enorm de mult accent pe impresia celorlalti. Ceea ce in esenta reprezinta acelasi lucru ca la barbati. Cauta acceptare din partea celor pe care ii intalnesc. Stiu ca tipele care vor comenta aici ma vor contrazice dar realitatea ramane. De-asta tot efortul de a sta in oglinda si a pune tone de machiaj, creme, sutiene cu push-up si gene false. Apreciez din ce in ce mai mult cand intalnesc femei care reusesc sa fie frumoase in mod natural fara sa foloseasca nici o minunatie cosmetica.
Ok, dar era vorba de relatii aici si de scoala. Inceputul unei relatii se face prin contact. Doua persoane necunoscute ajung sa se ciocneasca precum doi electroni in acceleratorul de particule. Cum faci sa controlezi procesul si sa creezi interes? La scoala nu inveti nimic despre importanta zambetului, despre privire, voce, limbajul trupului, cum sa creezi o impresie placuta sau macar sa generezi curiozitate. Ah….se poarta uniforme.

<< 3. Nu inveti in ce oameni sa ai incredere.>>
Hmm, poate am dus-o cam departe aici si nu e rolul sistemului educational sa te invete cum sa selectezi oamenii de incredere. Pana la urma, cum zice proverbul, viata ne-o trage fiecaruia macar o data. Din experienta ne formam principii pe baza carora selectam oamenii in care avem incredere. Unii pleaca de exemplu cu ideea ca n-au incredere in nimeni, ea se castiga pe parcurs. Eu acord incredere de la inceput..dar la prima greseala scade capitalul. La a doua, mai am incredere in tine pe jumatate. La a treia, te-ai ars. Pa, pa si la revedere. Ne vedem pe la conferinte, ne salutam, ramanem unul in agenda celuilalt de contacte si atat.

<< 4. Nu inveti de unde sa te informezi cand ai nevoie. >>
Ceea ce se invata acum in facultati, mai ales in politehnica, cibernetica si domenii legate de IT, internet, tehnologie in trei ani va fi expirat, asta in conditiile in care s-ar preda ultimele noutati. Cu toate astea facultatile predau cursuri actuale pe vremea lui Pazvante Chioru’ dupa manuale scrise de asistenti universitari cu sperante academice si semnate de profesorii titulari la disciplinele respective ca sa capete mai multa autoritate.
Mai grav este ca oamenii nu au invatat sa caute ce au nevoie unde trebuie si mai ales nu au fost invatati CUM sa caute. Google e o unealta fantastica atunci cand stii sa cauti, sau un generator de nervi cand nu stii. Tin minte cum acum 3-4 ani un prieten care suferise in liceu o operatie la mana si avea introdusa o tija metalica incerca sa dea de medicul care il operase si imi povestea ca de jumatate de an nu afla nimic de el. Il intreb : zi-mi cum il cheama si ce specialitate are. Dau un search pe Google si ii aflu : Adresa, numar de telefon fix, mobil, adresa de la cabinet si programul de lucru. Total : 30 de secunde. Am invatat la scoala ? Nu. Mi-ar fi folosit sa invat asta? Cu siguranta.

<< 5. Nu inveti sa fii proactiv . >>
Din pacate scoala te educa sa fii pasiv la ce se intampla. E bine sa stai in multime si sa te conformezi. Ati auzit de Sindromul Genovese sau “Bystander Effect” ? Este un fenomen psihologic care se manifesta prin faptul ca sansele ca tu sa sari in ajutorul cuiva aflat intr-o situatie limita (un infarct pe strada, de exemplu) cresc cu cat numarul de oameni aflati in jur este mai mic. Termenul provine de la o femeie, Kitty Genovese ucisa cu lovituri de cutit in plina strada, sub privirile a 38 de vecini. Incredibil este ca totul s-a petrecut intr-un interval de 30 de minute timp in care nimeni n-a sarit in ajutorul femeii sau a anuntat politia. Fiecare a presupus ca ceilalti vor interveni.
Ulterior niste psihologi au facut o serie de experimente interesante . O persoana simula un atac de epilepsie. Daca in camera de alaturi era o singura persoana care auzea acest lucru ea sarea in ajutor in 85% din cazuri. Daca in schimb aceasta persoana credea ca in jur mai sunt 3-4 persoane care au auzit si ele atacul de epilepsie ea sarea in ajutor in doar 30% din cazuri. Cu alte cuvinte, responsabilitatea devine mai difuza cu cat grupul e mai mare.
Stiati ca un grup mare de oameni e mai putin agresiv in cazul unei dezbateri sau prezentari decat un grup mic? Daca nu credeti incercati sa convingeti doi prieteni in sufragerie sa citeasca o anumita carte, si apoi vedeti cum se aplica in cazul in care faceti asta la un grup de 20 , 50, 100 persoane. Cu cat grupul e mai mare, rezistenta e mai mica. Presiunea grupului de obicei striveste spiritele recalcitrante. Dar si cand cineva are tupeul sa inceapa sa huiduie….
Nu sunt fanul lui Freud si nu vreau sa para ca despic firul in patru dar ce-ati zice daca v-as spune ca acest fel de comportament este dezvoltat inca de la gradinita? Felul in care esti crescut sa raspunzi la comanda, sa reciti poezii in cor cu toata clasa, sa fii pus la punct imediat ce ai gresit nu face altceva decat sa incurajeze pasivitatea.

<< 6.Nu inveti ca esecurile sunt bune.>>
Cineva zicea ca daca n-ar fi existat, esecurile ar fi trebuit inventate. Am mai scris despre asta aici , aici si aici . Scoala functioneaza pe principiul : Stii ce scrie in carte, iei 10. Nu stii, nota 4, treci la loc. Am avut profesori care se enervau daca invatai din alt manual. In anul 1 de facultate am dat restanta la fizica de vreo 4 ori. Cand mi-a ajuns cutitul la os m-am pus pe treaba si am luat cateva manuale si ceva culegeri si am invatat de am rupt. La examen (era oral) am descris niste fenomene ce se produceau in interiorul unui camp cu nsite termeni diferiti fata de cartea scrisa de profesor. Ghiciti ce s-a intamplat, nu? Am picat examenul. Mi s-a motivat : data viitoare inveti din cartea mea daca vrei sa treci. Sunt sigur ca si voi aveti experiente de-astea asa ca nu mai insist.
Problema este ca esti educat de mic sa iti limitezi creativitatea si imaginatia la cerintele din “programa scolara” . Intrebarile sunt interzise sau neglijate de profesori. Ei vor sa-si faca programa, tu vrei sa iei examenul, toata lumea fericita. De-asta, cand pici examenul ti se pare ca e o mare grozavie. Ai fost educat sa crezi ca e un esec. BAI. E UN STUPID DE EXAMEN DE CARE RAD SI CURCILE. Nu moare nimeni. Si oricum nu-i pasa nimanui ca ai picat un examen asa ca lasa vaicarelile si treci la lucruri serioase. Sunt oameni care mor de foame, altii sunt bolnavi si internati prin spitale sau se confrunta zilnic cu datorii uriase si nu se plang atat.Marile realizari au venit intotdeauna dupa esecuri. Multe. Cineva a invatat sa riste (nu la scoala) si a incercat ceva nou. Si-a imaginat ceva ce altii nu indrazneau sa gandeasca si a riscat sa parieze tot pe cartea aia.


Dupa ce citesti aceste randuri poate o sa incepi sa iti pui si tu cateva intrebari, poate chiar o sa meditezi ca mine la nemurirea sufletului. Si poate or sa fie mai multe oite care se rup de turma din cand in cand. . .

vineri, 6 februarie 2009

< WoW webcomic >

Cum benzile desenate online (online comics) au devenit o moda si pe meleagurile romanesti, m-am gandit sa prezint aleator cateva astfel de serii din afara, serii mult superioare a ceea ce se face la noi. Nu stiu daca vreau sa impulsionez sau doar sa recomand niste doze sanatoase de relaxare.

Daca in opinia mea CAD Comics (Ctrl-Alt-Delete) raman pe locul 1 (pentru ca in ciuda unor lipsuri la ultimele comicuri, serialul este online din 2002 avand deja si o versiune animata) , al doilea pe podium este nou venitul Looking For Group (LFG).

LFG urmareste indeaproape structura CAD Comics, adica imbinarea de banda desenata (doua numere sau doua pagini pe saptamana, spre deosebire de CAD care ofera trei) si blog cu ocazionale insertii animate si bonusuri (avatars, wallpapers). Am spus ca structura este imitata, nu si ideea. Daca majoritatea comicurilor online de la ora actuala se concentreaza asupra pasiunii obsesive pentru PC si mediul online (CAD Comics, Blaugh) sau a unor personaje fictive (Fredo & Pidjin), Looking For Group ne ofera o alta perspectiva asupra literaturii si creatiilor fantasy, plasate in universul al carui start l-a dat Tolkien. Vorbim de elfi, troli, minotauri, orci…vazuti altfel. Practic, Looking for Group este o parodie si la cultura Dungeons & Dragons si RPG in general. Cei doi creatori, Lar DeSouza si Ryan Sohmer (creatori si ai seriei ”Least I Could Do”) sunt si jucatori de World of Warcraft…go figure !

Un grup foarte ciudat de ”eroi” se apuca sa caute Sabia Adevarului, fortati fiind de un conflict cu regele. Ca orice banda desenata de succes, Looking for Group exceleaza in conturarea personajelor. Asa zis-ul ”break-out character” nu este personajul principal, ci un personaj secundar pe care-l voi prezenta in continuare. Afland, dupa ce am scris articolul, ca si pe wikipedia exista biografiile perosonajelor, voi prezenta doar punctul meu de vedere la fiecare dintre ele si voi scurta mult descrierile :

<<< Cale’Anon (zis si Cal sau Pinky)>>>
Cand restul rasei sale a hotarat sa devina rea, Cale a fost printre singurii elfi ramasi puri. El a asamblat involuntar echipa. Copilaros, inadaptat, nu poate face rau decat daca este provocat. Este un bun luptator, nu pare sa aiba simtul umorului si ia problema constiintei si loialitatii foarte in serios.


<<< Benny’Joon (zisa Benny sau Gid, de la Green Kid ) >>>
Inca tinara, crescuta de mica de Krunch. Are o rasa incerta, semanand mult cu o femela orc. Usor violenta si obsedata de bani insa destul de retinuta in a ataca. Se hazardeaza repede si isi foloseste talentul pentru a-i vindeca in general pe ceilalti.


<<< Krunch Bloodrage (zis Big Cow) >>>
Un minotaur foarte puternic dar care in ciuda aparentelor este si un invatat destul respectabil.Cel mai echilibrat dintre ei,se simte complexat de rasa sa si este de multe ori tratat cu superioritate.Scrie aventurile grupului intr-un stil aproape shakesperian si se declara ”avid de cunoastere”.


<<< Richard The Warlock >>>
El este ”break-out characterul” comicului. Psihotic, nu pricepe cuvantul constiinta si omoara la intamplare, considerand asta un hobby sanatos si amuzant. Daca toti ceilalti lupta pentru onoare el sustinea ca lupta ”pentru ponei”. Are o obsesie cu tortura de bebelusi si este probabil cel mai puternic luptator din grup, desi intervine doar spre finalul bataliilor si de multe ori doar pentru a face mistouri.

Ar mai merita mentionata si pantera Sooba, o pantera neagra gigantica ce-i apartine lui Cal (desi nu se prea vede afectiunea pentru stapan). Se hraneste cu insecte, din vina lui Richard in special.

Umorul general al benzii desenate seamana cu cel intalnit in Ctrl-Alt-Delete (CAD Comics) insa pastreaza tematica fantasy, aparand si multe referinte la conceptele maniheiste ale unor personaje. Ca repros as putea aduce mica dificultate in urmarirea ”voice box”-urilor personajelor, uneori incurcate si desenate foarte apropiat. Va veti obisnui repede. Daca vreti sa urmariti LFG de la inceput puteti consulta arhiva siteului. Episoadele (paginile) sunt grupate in jurul unor colectii (issues) care practic determina fiecare nou pas in epopeea personajelor. Pe moment s-a ajuns la al optelea astfel de Issue si la episodul 224.



De remarcat este si ambitia creatorilor si a potentialilor sponsori de a crea un filmulet pe baza aventurilor celor patru, filmulet (un film artistic de fapt) ce va iesi pe piata in 2008. Looking For Group - The Movie se vrea o parodie Disney ce va urmari in mare aventurile celor patru.
The Trailer :